Contact
Dacă ai întrebări sau ai nevoie de informații pe care nu le-ai găsit pe această pagină, te invit să ne contactezi, o să te ajut cu mare plăcere.
- Telefon: 0770 62 62 78
- Orar: 09:00 - 14:00
- info@alexandrahlade.ro
Împreună construim visuri
Afla care e cea mai recentă metodă prin care poți naște pe repede înainte așa cum au făcut de mii de ani femeile din întreaga lume.
Nașterea naturală nu e ca în filmele americane, unde mama urlă în travaliu și caută ceva cu care să își omoare soțul pentru durerile prin care trece.
A venit timpul și în România să fie scrise tot mai multe povești frumoase despre naștere. Unul din cele mai neplăcute momente ale nașterii este momentul când mama trebuie să folosească masa de naștere, datorită poziției incomode și stânjenitoare.
Se poate și altfel. Din 2020 deja în România a ajuns un scaun de naștere în poziție fiziologică. Este la o clinică din Constanța care susține mamele să nască natural, ba chiar le ajută cu NVDC. Este un dispozitiv medical realizat de o firmă nemțească.
Sunt foarte multe campanii de strângere de fonduri pentru cauze variate.
Azi îți propun să te alături unei campanii cum nu a mai fost făcută până acum.
Imaginează-ți cum ar fi să lași moștenire o experiență pozitivă a nașterii, mame care se simt SUSținute în unul din cele mai important momente ale vieții, aducerea pe lume a unui prunc.
Acum 9 ani am născut în Scoția. Am mers la un spital de stat noaptea, pe la 11 seara cred. Când am ajuns acolo, moașele erau foarte uimite că am ajuns singură la spital, le-am explicat că stăteam aproape și că soțul a rămas acasă cu cele 3 fete.
Apoi am fost eu foarte uimită pentru că m-a întrebat ceva la care nu am știut cum să răspund:
Do you want to use the pool? – întrebarea care m-a surprins când am auzit-o din gura moașei.
În mintea mea nu avea sens acea întrebare – dacă vreau să folosesc bazinul.
Mă gândeam: cine are chef să înoate în piscină în timpul travaliului?. Dar ca să nu par proastă, am întrebat, așa cum îi sfătuiam pe vremea când lucram în recrutare pe cei care urmau să susțină un interviu în limba engleză…
What do you mean? Ce vreți să spuneți?
Iar moașa foarte natural îmi răspunde că în acea locație sunt mai multe săli de naștere, dintre care două au și cadă de naștere, iar una este liberă.
Am răspuns Sigur, în apă nu am mai născut până acum.
Într-adevăr a fost o experiență unică, nașterea a fost mult mai ușoară, complet nemedicalizată. Moașa era alături de mine, dar m-a lăsat în ritmul propriu. Un alt lucru pe care l-am testat a fost gazul ca metodă analgezică. Bun, foarte bun, ar trebui să se dea și acasă.
După nașterea lui Nicolae, ne-am întors în România, am ales să ne creștem aici copiii. La nașterea următorului băiețel în sala de travaliu eram trei gravide, într-o cameră înghesuită: eu, o țigancă la a opta naștere, gemelară și o pocăită la a șasea naștere. Asta mi-a adus aminte de ce îmi povestise cu câteva zile înainte o prietenă, din zona Rădăuților, dintr-o familie cu 8 sau 9 copii. Spunea că mama ei, săraca, când mergea să nască auzea în maternitate comentarii că în ziua de azi numai țiganii, pocăiții sau proștii mai fac așa mulți copii. Îți imaginezi din ce categorie eram eu în sala aceea de travaliu. Asta e altă poveste.
Ideea e că în maternitate auzeam cum gravidele au întrebări legate de ce se întâmplă cu ele, iar răspunsurile, extrem de simple, le poți afla la un curs pentru gravide. Eu făcusem unul în 2005 în Brașov, unde s-a născut prima noastră fetiță. Acum, în 2023, se fac 18 ani.
De aici a încolțit dorința de a face ceva pentru comunitate. Și am început cu unul din cele mai faine proiecte ale ONG-ului Rădăcini și Aripi, am organizat cursuri pentru gravide înființând Școala Mamei Suceava.
Peste 500 de mame au participat la acest proiect unic pentru Suceava. Apoi a venit perioada în care se temea lumea să iasă din casă și tot așa.
Îți spun aceste rânduri pentru că simt că a venit momentul să facem o schimbare în modul în care sunt tratate mamele în momentul deosebit de încărcat emoțional momentul când dau naștere pruncilor.
Intenționez să le oferim un mediu plăcut, cu condiții optime, în care să poată aduce pe lume pruncii în siguranță.
Să fie respectate.
Să nu mai audă comentarii de genul Bine că acum 9 luni ți-a plăcut, ce te tot plângi acum!, din partea cadrelor medicale.
Mama merită să fie susținută în timpul travaliului și a nașterii, ce se întâmplă, este magic să ai șansa de a fi cocreator cu Dumnezeu.
Îmi doresc ca fiecare mamă să aibă în localitatea ei o sală de naștere ca afară…
… astfel încât să nu fie nevoită să bată țara întreagă pentru a ajunge la Constanța.
Acolo este singura clinică din România unde mamele pot naște așa cum vor, au toate opțiunile acolo.
Tot la Constanța se află și primul scaun de naștere în poziție gravitațională din România, donat de ONG-ul nostru într-un mod inedit și unic în România, probabil și în lume. Până acum nu am mai auzit o astfel de poveste.
Uleiurile esențiale pot dota maternitățile cu scaune pentru naștere în poziție gravitațională.
În anul 2020 am avut un vis pe care l-am împlinit. O ambiție personală, pot spune: din comisioanele pe care le primesc din recomandarea uleiurilor esențiale, să dotez maternitățile cu scaune de naștere în poziție gravitațională.
Pentru că o astfel de naștere e mai rapidă și mai ușoară (legea gravitației funcționează de mii de ani 🙂)
Am adunat 7000 de euro din vânzarea uleiurilor esențiale, pe parcursul a câtorva luni de zile. Cu aceste fonduri am cumpărat un astfel de scaun și l-am donat Maternității Armonia din Constanța.
Este de fapt un sistem de naștere, un dispozitiv medical, Multitrack, creat de o firmă din Germania, are mai multe elemente, este portabil și are mai multe beneficii – pentru mamă, copil și cadre medicale:
– este extrem de flexibil, portabil;
– realizat din materiale ce pot fi igienizate cu ușurință;
– este inclusă o minge specială ce contribuie la dilatarea mamei în timpul travaliului:
– oferă susținere pentru o naștere verticală, are inclus un sling ce oferă susținere mamei
– forța gravitațională ajută bebele să vină în poziție fiziologică, mult mai repede.
Deja peste 50 de mame au folosit acest scaun de naștere fie în timpul travaliului, fie chiar în timpul nașterii. Iar bebe a venit pe repede înainte, așa zice moașa Ana Maria.
Acum e foarte ușor să contribui pentru o cauză importantă pentru fiecare mamă ce alege să nască la noi în țară și pentru pruncul ei. Nu doar pentru mamă e benefică o astfel de naștere, ci și pentru bebe, care parcurge rapid și în siguranță drumul spre lumea de afară.
Fiecare nou-născut are nevoia firească să simtă căldura brațelor mamei din primele secunde. Iar născând în acest mod, mămicile chiar își pot îngriji copilul încă de la început.
Nu trebuie să aștepți ca statul să doteze sălile de naștere de la stat ca cele de la privat. Am făcut-o noi deja în Constanța, unde am donat primul scaun de naștere în poziție fiziologică din România.
Implică-te și tu, ajută-ne să umplem România de mame ce nasc în săli de naștere dotate la cele mai moderne standarde. Donând, faci o diferență în viața multor femei din România. Nu se știe, poate cândva, o femeie dragă ție va naște așa, chiar în orașul ei.
Este o moștenire lăsată generațiilor viitoare, ”your legacy”
Astfel creem precedente ce vor deven normalitate.
Dacă în 2020 toată țara s-a mobilizat să doteze spitalele cu tot ce era nevoie în vremuri de frică generalizată, haide și tu să faci să nu mai fie frică în sălile de naștere. Contribuie și tu ca nașterea să fie rapidă și mai puțin dureroasă pentru mamă și mai puțin traumatizantă pentru bebe.
Dacă chiar nu poți să donezi bani direct sau prin formularul 230 sau contract de sponsorizare, poți face ceva ce îți ia câteva secunde: distribuie acest mesaj către cine știi tu că poate să se implice.
Derulăm proiecte educaționale dedicate copiilor și părinților.
Am organizat cursuri pentru gravide la Școala Mamei Suceava.
Am inițiat campania de informare Fii Isteț! Fă-te văzut! – prin care am ajuns la peste 2000 de elevi și profesori cu mesajul că e foarte important să te faci vizibil în trafic utilizând veste sau accesorii reflectorizante.
Tot prin ONG-ul nostru am implementat în Suceava bibliotecile stradale, Cuibul de cărți.
Toți cei ce vor dona pentru dotarea spitalelor cu scaune de naștere în poziție gravitațională vor putea urmări traseul banilor și să aleagă unde vom dona următorul scaun de naștere în poziție gravitațională.
Pentru mamă e mult mai ușor să nască în poziție fiziologică: se previn rupturile de perineu, durerile apărute datorită poziției nefirești de pe masa de naștere, stima de sine nu este afectată, are sprijin si mobilitate în timpul travaliului.
Azi dăm startul unei noi ere, în care mamele din România își recapătă dreptul de a naște într-un mediu securizant. Iar tu poți fi parte din schimbare!
Uite ce povestește pe pagina de Instagram Ștefana Peev legat de cea de-a doua naștere:
Nu știu dacă ai cunoscut-o pe Ștefana, eu am aflat de ea de la Ditta Depner. E o mămică ce s-a pregătit pentru naștere așa cum un atlet se pregătește pentru maraton, astfel încât să poată face față efortului de pe ultima sută de metri.
Faptul că Ștefana a ales să folosească scaunul pentru naștere donat de noi este o confirmare a faptului că este un dispozitiv medical foarte valoros pentru mamele aflate în travaliu.
Sincer, scopul acestui text nu e ca tu să donezi 10 lei, simt că ești mult mai generos și dacă ai citit până aici cu siguranță și tu ca și mine îți dorești să se schimbe în bine experiența mamelor la naștere. Și, așa cum ai aflat deja, e atât de ușor să contribui la asta.
Vei avea satisfacția și mulțumirea că ești parte din schimbare.
Poate într-o zi, chiar tu sau cineva drag ție veți naște mai ușor și mai sigur folosind un astfel de scaun.
În cazul mamelor care au sarcini fără complicații, un scaun de naștere în poziție gravitațională le ajută să nască mai ușor, cu dureri mai mici sau deloc.
Bebe vine într-o poziție firească, cu un risc minim de a folosi metode invazive cum ar fi forcepsul sau medicație.
Poți fi alături de cauza noastră și distribuind aceste informații către oamenii care au resursele financiare și bunăvoința să ne susțină.
Cu recunoștință,
Elena Alexandra Hlade
Președinte, Asociația VISURI pentru COMUNITATE
P.S. Singura mea curiozitate în acest moment este în câte zile se vor aduna banii pentru cel de-al doilea scaun de naștere în poziție fiziologică din România.
Pentru că sunt sigură că de adunat se adună.
Până acum Dumnezeu mereu mi-a trimis oamenii potriviți, eu mă simt doar ca o cheiță a unui mecanism de ceas ce pune rotițele în mișcare, adică declanșează un proces, nu sunt eu cea care face munca grea.
Și de data asta am încredere că vom reuși împreună – tu, eu și toți ceilalți care au donat deja.
Cont Lei
RO98INGB0000999915688509
company: Asociatia Visuri pentru Comunitate, Sf Ilie, Str Morii
CIF 49722625
Suceava
Dacă ai întrebări sau ai nevoie de informații pe care nu le-ai găsit pe această pagină, te invit să ne contactezi, o să te ajut cu mare plăcere.